Productiile cinematografice cu teme de spionaj au nevoie in primul rand de o poveste buna. Sherlock Holmes este celebru prin romanul lui sir Arthur Conan Doyle, Hercule Poirot prin romanele scrise de Agatha Christi,Umberto Eco ne-a oferit subiect din romanul „Numele trandafirului” si lista ar putea continua.
In serialele sud-coreene,frumusetea scenariilor de spionaj,actiune sau thriller sunt inspirate din istoria tumultoasa a peninsulei sau din subiecte actuale,contemporane.Canalul tv MBC* a inceput in 2013 difuzarea serialului „Fiica regelui Soo Baek Hyang”( King,s daughter Soo Baek Hyang) care se intinde pe 108 episoade.Scenaristul Hwang Jin Young ne pune in fata unei povesti remarcabile in care se tes mai multe subiecte:unul istoric-politic (regatul Baekje* in stradania de a recuceri raul Han de la Koguryo*),un subiect familial (refacerea genealogiilor monahale din timpul regelui Moo Ryung),un subiect romantic (iubiri regale dar si ale oamenilor simpli) si un subiect de spionaj (formarea si folosirea spionilor in timpul regatului Baekje*). Am aflat aici una din cele mai frumoase povesti avand ca subiect spionajul ,care preia cea mai mare parte a serialului,dar imbratisand calitativ firul istoric si pe cel romantic. Avem in fata parca o istorie a spionajului coreean stravechi, incepand cu supravegherile de la curte (membrii familiei regale erau urmariti de personalul de la palat dar se spionau si intre ei), actiunile conspirative ale regatului, initierea unei scoli de spionaj,spionii in actiune,existenta locurilor conspirative,aflam de existenta Bi Moon o organizatie de spioni din Baekje* a caror membri aveau un tatuaj cu un tapir pe corp ca semn al apartenentei la grup,cunoastem metode folosite in spionaj (manipularea,cunoasterea dusmanului,actiunile sub acoperire). Dar cel mai interesant lucru este ca patrundem in lumea misterioasa a spionajului medieval prin personajul Seolnan despre care nu se stia ca este printesa Soo Baek Hyang.Ea este recrutata si supusa unui antrenament foarte dur pentru a intra in Banda ,o formatiune secreta condusa direct de printul Myung Nong. Cei doi sunt prinsi intr-un hatis de iubire amestecata cu actiunile organizatiei secrete. Seolnan primeste tatuajul pe umar de la print,acesta devenind astfel maestrul (stapanul) ei. Apoi ,folosind-o intr-o actiune de manipulare,ii ofera o rochie minunata , dar la intalnirea cu el ,ea pricepe ca este asa pentru a fi folosita intr-o actiune in care trebuia sa arate bine, si se convinge cand ii da un pumnal cu care trebuia ucis adversarul. Totusi printul nu ramane rece la aspectul ei in rochia oferita,mai ales ca nu o vedea decat in tinuta de antrenament.In actiunile de instruire are grija de ea nu numai din simtul datoriei,ci se simte atras de ea (ii ingrijeste mana ranita),iar cand sunt capturati amandoi si inchisi intr-o magazie, ea ii marturiseste ca il iarta pentru ca a manipulat-o.
Cea mai interesanta parte a serialului cu subiect spionaj este povestea despre Dolim ,considerat „cel mai bun spion din lume”.Este vorba de calugarul Dolim care a venit la palat si a vrut sa joace Go cu vechiul rege.Dar daca va pierde va muri.A castigat ,si l-a castigat si pe rege,care l-a tinut langa el,si toata lumea il indragea si aveau incredere in el. Calugarul era spion al Koguryo* si a deschis portile cetatii pentru a intra trupele Koguryo care l-au capturat pe rege si l-au omorat.Pronuntarea numelui Dolim este interzisa de actualul rege.Dolim este femeie si acum traieste la palat ingrijind o sera cu plante.Desi a fost cel mai inversunat dusman al lor, intr-un moment de intelepciune actualul rege hotareste s-o foloseasca impotriva Koguryo*(care se pregatea sa atace Baekje)intreband-o cum este regele lor.Dolim ii da toate datele pentru ca l-a cunoscut pe rege tot la un joc de Go ( in timpul caruia se poate citi foarte bine caracterul si temperamentul unei persoane). Era vorba de comunicarea pe care o transmite corpul si pe care daca o descifrezi afli multe.Asa ca celor de la „scoala”de spioni li se spunea: „invatati cum sa mintiti cu propriul corp,care trimite anumite semnale cand o faceti; sa nu va fie greu sa va uitati fix in ochii cuiva chiar daca pulsul creste,sa nu clipiti des, sa nu salivati, sa nu lasati dusmanul sa vada asta” Despre fata lui Dolim ,regele spunea : „Dolim a fost bucuria insasi,o fata a puritatii si bunatatii.Toata lumea il indragea pe calugar.O singura privire si lumea se indeparteaza.Fata lui Dolim nu ascunde minciuni sau deceptii. Dar acea fata l-a tradat pe tatal meu care n-a crezut pana la ultima suflare ca Dolim a fost un spion al Koguryo”. Dar nu l-au omorat pe Dolim pentru ca era „mai folositor ca 100.000 de soldati”. Sansa de a invinge Koguryo a fost alegerea lui Seolnan pentru a fi instruita de celebra Dolim si trimisa la regele „dusman” pe care-l manipuleaza in asa fel incat primesc raul Han inapoi si se renunta la razboi.Finalul este extrem de sugestiv : de la palat este trimisa o noua tanara la sera lui Dolim ,recomandata pentru antrenament ( asadar necesitatea existentei sistemului si a continuitatii si perpetuarii lui).In rolul Soo Baek Hyang actrita Seo Hyun Jin , si in rolul printului Myung Nong,actorul Jo Hyun Jae.
Cu productia cinematografica„Iris”,ne aflam (dupa parerea mea) in fata celei mai frumoase povesti cu subiect din spionajul modern coreean. Canalul tv KBS2* a difuzat cele 20 de episoade din decembrie 2009.Deliciul unui serial il face povestea in care se ingemaneaza mai multe subiecte.Trei scenaristi : Kim Hyun-Jun,Jo Gyu-Won,Kim Tae-Un, ne-au dat o poveste care are trei directii ce dau incadrarea de gen a serialului.Avem partea de Romance prin povestea de iubire dintre Kim Hyun-jun (actorul Lee Byung -Hun) si Choi Seung -hee ( actrita Kim Tae-hee),doi agenti ,valorosi spioni ; cu momentele lor pasionale ; cu clipele petrecute de Kim Hyun-jun in vacanta pe insula Jeju intr-o asteptare emotionanata a iubitei si o dezamagita neintalnire ;cu emotiile de a nu li se descoperi povestea de iubire tinuta ascunsa cu grija de ochii celor din jur; cu iertarea finala pe care i-o da Kim Hyun-jun descoperindu-i adevarata identitate.Apoi constatam partea de Actiune cu multa miscare ( ne plimbam prin cateva tari :Coreea, Japonia , Ungaria , China ),cu multe asasinate,negocieri,salvari de ostatici ,santaje,arestari si eliberari de agenti spioni, intalniri conspirative,prabusiri de avion,masini capcana.Totul se tese in jurul ideii de unificare a Coreei ,de securitate nationala si protectie fata de amenintarile externe si fata de interventia organizatiei misterioase Iris.Dar o multime de tradari,razbunari,conspiratii,manipulari,testari prin tortura,actiuni sub acoperire,secrete de stat,misiuni secrete,prezenta agentiilor si organizatiilor secrete (Iris, Batalionul special 707,NSS),spionarea permanenta a agentilor ,prezenta agentilor dubli,comploturile, fac din acest serial un splendid Thriller.
Este o mare realizare cinematografica, inscriindu-se printre recordurile cu cele mai scumpe productii,dar si cu succese rasunatoare prin premiile primite la KBS Drama Awards 2009. Prezenta actorului Lee Byung-hun , care a privit cu seriozitatea-i caracteristica rolul (antrenandu-se mai ales cu logistica,invatand sa manuiasca toate tipurile de arme folosite) si-a pus amprenta pe valoarea peliculei (dovada premiile multe primite de el pentru „Iris”). Succesul serialului a determinat scoaterea unui film si continuarea subiectului in doua seriale ( „Athena zeita razboiului” si „Iris II”) care insa nu l-au lasat in umbra,ramanand (dupa parerea mea) productia de spionaj emblematica sud-coreeana.
Surse : Media,Youtube
* - vezi DICTIONAR
Nota : Aceasta este o recenzie semnata Alecsa Namu.
TE-AR PUTEA INTERESA :